1 Mai Însorit: O Drumeție între Piatra Roșie și Cioclovina

Ziua de 1 Mai, scăldată într-o lumină aurie de primăvară târzie, ne-a găsit cu bocancii în picioare și rucsacii în spate, gata să explorăm o bucată fascinantă din Munții Șureanu. Departe de agitația urbană, am ales o incursiune într-o zonă încărcată de istorie și frumusețe naturală, o combinație irezistibilă pentru orice spirit avid de descoperire. Pornind de la drumul ce șerpuiește spre legendara cetate dacică Piatra Roșie, ne-am aventurat într-o drumeție ce avea să ne poarte pe poteci mai puțin bătute, prin poieni înflorite și păduri străvechi, culminând cu vizitarea unor locuri cu rezonanță istorică și științifică deosebită.

Am lăsat în urmă asfaltul familiar, pornind pe un traseu nemarcat ce promitea o conexiune mai intimă cu natura sălbatică. Aerul proaspăt, mirosul de pământ reavăn și ciripitul păsărilor ne-au însoțit pașii pe poteca ce urca pieptiș. După o bucată de drum, am intersectat marcajul bandă roșie, un reper familiar pentru drumeții din zonă. L-am urmat o vreme, admirând perspectivele ce se deschideau treptat asupra văilor înconjurătoare. Însă, spiritul explorator ne-a îndemnat să părăsim cărarea bătută. Printr-o poiană, am deviat din nou pe un traseu nemarcat, ghidându-ne după instinct și relieful terenului. Urcușul a devenit mai solicitant, dar recompensa nu a întârziat să apară: atingerea Vârfului Tifra. Panorama de aici, sub cerul senin de mai, a fost spectaculoasă, oferind o priveliște amplă asupra culmilor împădurite și a văilor adânci ale Șureanului.

Coborârea de pe Vârful Tifra a continuat în același spirit aventuros, pe poteci nemarcate. Am traversat poieni cu iarba verde crud, și am navigat prin păduri răcoroase. Drumul ne-a pus la încercare agilitatea, fiind nevoiți să sărim peste garduri vechi din lemn, construite de localnici pentru a delimita pășunile. Fiecare obstacol depășit adăuga o notă de autenticitate experienței noastre. În cele din urmă, am ajuns în satul Cioclovina, o așezare pitorească cu case răsfirate pe dealuri, unde timpul pare să curgă într-un ritm diferit.

Din Cioclovina, am urmat din nou, pentru o scurtă perioadă, marcajul bandă roșie, doar pentru a ne abate iarăși pe cărări neumblate, traversând poieni și păduri de foioase, până la intrarea într-un loc cu o semnificație aparte: Peștera Cioclovina Uscată.
Peștera Cioclovina Uscată este mai mult decât o simplă cavitate în munte; este un monument al naturii și un sit arheologic de importanță europeană. Din punct de vedere geologic, peștera s-a format în calcare jurasice, prin procese carstice complexe de dizolvare și eroziune de-a lungul a milioane de ani. Este o peșteră fosilă, adică nu mai este activă din punct de vedere hidrologic (apa nu mai curge prin ea în mod regulat pentru a o modela). Galeriile sale adăpostesc o varietate de speleoteme (formațiuni de peșteră), precum stalactite, stalagmite, coloane, draperii și gururi, formate prin depunerea lentă a carbonatului de calciu din apa care s-a infiltrat de-a lungul timpului.
Din punct de vedere paleontologic și arheologic, Peștera Cioclovina Uscată este celebră la nivel mondial. Aici au fost descoperite importante vestigii ale faunei din Pleistocen, inclusiv numeroase oase de urs de peșteră (Ursus spelaeus). Însă descoperirea cea mai remarcabilă este, fără îndoială, craniul de Homo sapiens fossilis de la Cioclovina. Descoperit în 1941, acest craniu, datat la aproximativ 33.000 de ani vechime (perioada Aurignaciană a Paleoliticului Superior), este unul dintre cele mai vechi și mai complete cranii de om modern timpuriu găsite în Europa. Studiile antropologice asupra craniului oferă informații prețioase despre caracteristicile fizice, dieta și posibilele origini ale primilor Homo sapiens care au populat continentul european. De asemenea, în peșteră au fost descoperite unelte din silex și os, indicând prezența și activitățile umane în această perioadă îndepărtată. Peștera a funcționat probabil ca adăpost temporar sau loc de vânătoare pentru oamenii preistorici.

După explorarea intrării peșterii, am regăsit marcajul bandă roșie și l-am urmat conștiincios de data aceasta, pe drumul de întoarcere spre locul unde lăsasem mașina. Oboseala începea să se simtă, dar satisfacția descoperirilor făcute ne dădea energie.
Însă aventura noastră nu se încheiase aici. De la parcare, am mai făcut un ultim efort, urcând spre obiectivul care a dat, într-un fel, tonul întregii expediții: Cetatea Dacică Piatra Roșie.
Cetatea Piatra Roșie este una dintre cele șase fortărețe dacice din Munții Orăștiei incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Construită probabil în secolul I î.Hr., ea făcea parte din complexul sistem defensiv al capitalei dacice, Sarmizegetusa Regia.
Din punct de vedere arheologic și istoric, Piatra Roșie se remarcă prin arhitectura sa militară impresionantă. Situată pe un platou înalt (Dealul Grădiștii), la o altitudine de aproximativ 832 de metri, cetatea beneficia de o poziție strategică excelentă, controlând accesul spre Sarmizegetusa dinspre vest. Fortificația este compusă din două incinte:
1. Incinta I (Cetatea de Sus): De formă patrulateră, construită din blocuri masive de calcar fasonate (tehnica murus dacicus – ziduri groase cu paramente din blocuri de piatră și umplutură de pământ și piatră spartă). Aici se aflau probabil reședința unui nobil local sau a unui comandant militar, precum și diverse anexe. S-au descoperit urmele unor turnuri de apărare și ale unei porți monumentale.
2. Incinta II (Cetatea de Jos): O incintă mai mare, care înconjura platoul, având ziduri construite din piatră locală legată cu pământ. Această incintă adăpostea probabil o așezare civilă, ateliere și alte structuri necesare funcționării complexului. Un element distinctiv al cetății este „drumul pavat” care urcă spre incinta superioară, realizat din lespezi de piatră, o dovadă a ingineriei dacice avansate.
Cercetările arheologice au scos la iveală numeroase artefacte: ceramică dacică pictată și comună, unelte din fier (seceri, coase, topoare), arme (vârfuri de suliță, săgeți), obiecte de podoabă (fibule, mărgele) și monede romane, indicând contacte comerciale și militare cu Imperiul Roman. Distrugerea cetății este legată de războaiele daco-romane de la începutul secolului al II-lea d.Hr., cel mai probabil în timpul campaniei finale a împăratului Traian din anii 105-106 d.Hr.

Drumeția noastră de 1 Mai a fost mai mult decât o simplă plimbare în natură. A fost o călătorie în timp, pe urmele strămoșilor daci și ale primilor oameni moderni din Europa, o incursiune în adâncurile pământului și pe culmile istoriei. De la potecile nemarcate și peisajele sălbatice la mărturiile tăcute, dar grăitoare, ale Peșterii Cioclovina și Cetății Piatra Roșie, fiecare pas a fost o descoperire. Munții Șureanu continuă să ne fascineze cu bogăția lor naturală și istorică, invitându-ne mereu la noi explorări.